Stresul la copii a fost recunoscut ca fiind mai periculos decât o lovitură la cap.

S-a dovedit că stresul, atât în sine, cât și în combinație cu un traumatism cranian (traumatism cerebral), activează căile din neuronii excitatori și inhibitori asociate cu plasticitatea creierului – capacitatea organului de a se adapta la tot felul de schimbări. Acest lucru poate sugera că creierul se pregătește pentru noi episoade de traume și se schimbă în mod activ pentru a face acest lucru, ceea ce poate avea ca rezultat efecte pe tot parcursul vieții. În plus, ambele afecțiuni au afectat transmiterea semnalizării legate de oxitocină: stresul singur și în combinație cu PMT a activat producția hormonului, dar traumatismul cranian fără stres a suprimat-o.
Alte experimente au arătat că subiecții expuși la stres în copilărie au fost mai predispuși la comportamente de asumare a riscurilor. Acest lucru este, de asemenea, în concordanță cu dovezile conform cărora persoanele care au experimentat stresul la o vârstă fragedă au un risc crescut de ADHD și de consum de substanțe.